Images
ContributeReserve now
Feedback
Contribute FeedbackCasa Comana a fost pentru noi spațiul care ne-a definit întreaga poveste și a adunat toate elementele la care visam și chiar mai mult decât ne-am imaginat: un loc înconjurat de natură, cununia civilă în aer liber, pe malul apei, înconjurat de verde și de viețuitoare, cazare rafinată și cu bun gust, la un preț corect. Salonul din Pădure, pentru noi a fost ca un Salon al Poveștilor, locul unde am dansat până dimineața în mijlocul unui colț de rai. Un loc magic unde lemnul pictat se îmbină frumos cu peisajul mirific din jur și cântecul păsărilor. Dar, cum omul sfințește locul, acest spațiu frumos ar fi fost lipsit de farmec fără o gazduire de excepție. În acest sens, doar cuvinte de laudă și mulțumiri depline pentru Doamna Olteanu, managerul complexului care armonizează totul precum un dirijor și găsește soluții pentru orice ai nevoie, și pentru Doamna Domnica, mâna dreaptă a ei, doi oameni de pus în suflet și de păstrat acolo pentru totdeauna. Două doamne de poveste! Ne-ați fost sprijin, ajutor, îndrumător și călăuzitor și, mai presus de orice, calm în mijlocul agitației. Vă mulțumim din suflet pentru implicare, profesionalismul întregii echipe și dragostea pentru noi și pentru a face ca totul să iasă la superlativ!
Eleganță, servire ireproșabilă, meniu diversificat și gustos. Atmosferă plăcută, nepoluată și romantică pădure, lunca Neajlovului, baltă, trestii, apus de soare, răsărit de luna ... .
De vrei sa vezi lucruri bune,mergi la salonul din padure,un loc frumos situat si cu grija amenajat,aici marele pahanic il veti gasi mereu darnic,voie buna,veselie,va distrati la nebunie,si apoi Dracula frate...va serveste ca la carte,cu meniuri delicioase de va simtiti ca acasa,iar cind vati cam saturat iesiti la aer curat,scaldati de raze de soare,liniste si relaxare
Salonul din Padure-locatie deosebita, servicii de exceptie; d-na Olteanu Oita-Jos Palaria-ireprosabil!! Natura in stare pura, oameni cum rar gasesti in zilele noastre- profesionisti si dornici de a se implica, servicii ca afara ; echipa in frunte cu d-na Oita-la superlativ. Cazarea la Casa Comana- bun gust si rafinament; intr-un cuvant, cea mai buna locatie pentru un eveniment de exceptie care cu siguranta nu va fi uitat niciodata de catre cei care au participat!! cu multumiri, Fam. Ion- Mihai si Luiza 05.05.2018.
Despre Casa Comana si Salonul din Padure nu pot sa spun decat de bine si din tot sufletul ca a fost o nunta ca in povesti! Personalul, doamna Domnica, doamna Olteanu ne au facut sa ne simtim ca si cum am fi copiii lor! Ne am simtit atat de bine, atat de iubiti, ca si cum le ar face nunta copiilor lor! Ne au dat absolut tot inapoi, de la tort pana la bautura, mancare, friptura, absolut tot! Ne am inteles perfect la pretul meniurilor iar restaurantul si servirea au fost de vis! Nu pot sa va descriu caf de bine ne am simtit! De vis!!!